Pizza pe blat de cartofi rași prăjiți – Röstizza sau rețeta de potato crust pizza. Pizza fără aluat. Pizza pe crustă de tocinei, rösti sau cartofi prăjiți rași. Pizza fără gluten. Pizza fără drojdie.
Röstizza sau pizza pe blat de cartofi de fapt nu este o pizza clasică pentru că nu are aluat. Totuși, avem un blat și avem și topping specific unei pizza: șuncă, brânză, sos de roșii, ciuperci, ierburi aromatice.
De când cu izolarea la domiciliu mă consult cu juniorul cu privire la meniul zilnic. Am constatat că are o fantezie foarte zburdalnică (în cel mai bun sens al cuvântului) și zilnic experimentăm câte ceva în bucătărie – neapărat rețete simple. Spun simple pentru că avem atâtea alte activități încât nu ne ajunge ziua să facem tot ceea ce ne propunem.
Azi mi-a spus că vrea rösti-pizza. Am râs una bună și l-am întrebat cum își imaginează acest lucru. Mi-a spus că vrea cartofii rași prăjiți și deasupra să punem ce punem și pe pizza. Astfel are și cartofi prăjiți și pizza – doua din preferatele lui. Știam că există un fel de pizza cu acest tip de blat și că se numește potato crust pizza, așa că ne-am pus pe treabă. M-am bucurat că nu am nevoie de aluat, mai ales că la acel moment nu se găseau drojdie și făină, așa că a fost un meniu perfect pentru criza covid 19.
Rösti sunt cartofii rași prăjiți în tigaie. Unii îi numesc tocinei deși se prepară diferit.
Din aceste cantități rezultă o pizza pe blat de cartofi rași prăjiți de 32 cm diametru. Röstizza este suficientă pentru 2-3 persoane.
Timp de preparare: 20 minute
Timp de gatire: 45 minute
Timp Total: 1 ora 5 minute
Ingrediente:
Pentru blat:
Pentru topping – la alegere:
Cum se face pizza pe blat de cartofi rași prăjiți – Röstizza sau rețeta de potato crust pizza?
Cum se face blatul de cartofi rași pentru pizza?
Pentru blat am curățat cartofii, i-am spălat și i-am dat pe răzătoarea mare. Am sărat cartofii și i-am amestecat.
Am așezat cartofii într-o strecurătoare pentru a se scurge surplusul de lichid. Am adăugat apoi și uleiul și am amestecat bine.
Cum se coace blatul de pizza din cartofi rași (rösti sau tocinei)?
Pentru a coace blatul de cartofi am încins cuptorul la 200° C funcția sus+jos+ventilație respectiv treapta înaltă la cele pe gaz. Am ales o tavă antiaderentă de calitate și nu am pus hârtie de copt pentru că am dorit să obțin o crustă rumenă. Nu mai este nevoie de grăsime deoarece cartofii rași sunt deja amestecați cu ulei.
Am netezit cartofii în tavă și am pus tava în cuptor pentru 25 de minute la 200°C. S-au rumenit ușor.
Ce fel de topping folosim la pizza din tocinei sau cartofi rași?
Aici vă recomand să folosiți ceea ce vă place și ceea ce aveți acasă. Noi am făcut o parte de pizza vegetariană (doar cu ciuperci, ceapă, porumb și brânză) și o parte „carnivoră” cu bacon sau șuncă.
În primă fază am pus un strat generos de cașcaval ras direct peste cartofi. Acesta se va topi și va forma o barieră care va preveni înmuierea cartofilor cu sos de roșii.
Deasupra am adăugat mai întâi cubulețe de roșii, cu foarte puțin sos, tot pentru a nu înmuia cartofii. Am mai adăugat și restul ingredientelor și ierburi aromatice.
Am încheiat cu un strat generos de mozzarella rasă.
Am pus totul în cuptor pentru încă 8-10 minute, tot la 200° C. Ultimele 2 minute puteți să lăsați pizza la funcția grill (dacă aveți).
Servire Röstizza sau potato crust pizza
Gata! Pizza pe cartofi poate fi servită! Ce fain miroase și cât de bine arată!
Iată și o felie faină din această pizza.
Blatul este rumen, toppingul perfect.
ePoftă bună!
De altfel vă așteptăm cu părerile voastre și pe pagina noastră de Facebook @ePofta.ro.
Iar dacă aveți idei de rețete vă invităm să le postați pe grupul nostru de Facebook @ePofta.ro.